Language:

Atractii

Cazare

Oltenia este regiunea care ocupa sud-vestul Romaniei, fiind delimitata de Carpati, Dunare si Olt. Cuprinde teritorii ale judetelor Dolj, Gorj, Mehedinti, Olt, Valcea si Teleorman. In Antichitate, zona a fost locuita de triburile geto-dace, fiind parte componenta a Regatului Dac condus initial de Burebista, apoi de catre Decebal. Pana in secolul al XIII-lea, Oltenia a fost traversata de numeroase valuri de migratori, astfel ca populatia stabila era redusa. Odata cu formarea Tarii Romanesti, aici au sosit bulgarii, grecii si romanii sud-dunareni. Desi diversitatea etnica este bogata in aceasta parte a tarii, grupurile minoritare sunt mici, iar impactul lor, destul de slab. Pentru olteni, traditiile inseamna o legatura cu trecutul, valorificat prin respectarea si transmiterea obiceiurilor pline de semnificatii. Pe ulitele satelor, sarbatorile de peste an sunt adevarate spectacole vesele si colorate, amintind de o lume idilica, pe care ne dorim cu totii sa o regasim.

Traditii de iarna. Craciunul si Anul Nou in Oltenia

In Oltenia, sfarsitul de an abunda in traditii specifice sarbatorilor de iarna; localnicii respecta ritualuri vechi menite sa atraga belsugul si voia buna in gospodarie. De pilda, in ajunul Craciunului, se obisnuieste ca toti membrii familiei sa scormoneasca focul cu o nuia si sa rosteasca: “Buna dimineata lui Ajun/ Ca-i mai buna a lui Craciun,/ Intr-un ceas bun./ Oile lanoase, vacile laptoase,/ Cai incuratori, oameni sanatosi./ Sa se faca bucatele, porumbul, graul”. Daca vin musafiri in casa, ei trebuie sa respecte acelasi obicei. De asemenea, in seara dinaintea Craciunului, coarnele vitelor si adaposturile animalelor se ung cu usturoi pentru a alunga duhurile rele.

Tot in Ajun, colindatorii pornesc sa anunte vestea nasterii lui Iisus. In zonele rurale ale Olteniei, cetele sunt formate din patru baieti, fiecare avand rolul dinainte stabilit: primul duce steaua sau colinda, al doilea aduna darurile oferite de gospodari, iar ceilalti cara sacul cu nuci si covrigi. Exista mai multe alaiuri de colindatori care inveselesc ulitele in diferite momente ale zilei; flacaii si barbatii casatoriti merg sa faca urari in special pe inserat, iar dimineata se aud glasurile voioase ale copiilor. Specifica acestei regiuni este ceata de pitarai, obicei cu radacini in vremea dacilor, care se practica in prezent pe Valea Jiului. Barbatii si baietii, imbracati in costume populare, umbla prin sat purtand steaguri impodobite cu flori, clopotei si panglici colorate, urmand un ritual dedicat fertilitatii agrare. Fetele colinda rareori, ele ii intampina de obicei pe flacaii care fac urari si ii rasplatesc cu colindeti (mere, nuci, covrigi, colaci). Daca un baiat isi doreste sa cucereasca o fata, el trebuie sa o stropeasca cu parfum in seara de Ajun.

O alta practica tipica localitatilor din sudul tarii este pregatirea colindelor, bete de alun pe care copiii le taie inainte de Ignat (20 decembrie), le curata si le lasa la uscat pana in Ajun. Atunci le ornamenteaza in alb si negru, simbolizand opozitia lumina-intuneric, zi-noapte, viata-moarte. Batranii spun ca animalele atinse de colinda vor fi sanatoase tot anul urmator. Betele sunt in cele din urma infipte in morminte pentru a face legatura intre lumea de aici si cea de dincolo.   

In dimineata zilei de Craciun, gospodarii se spala pe fata cu apa proaspata in care pun un banut de argint; se crede ca moneda ii fereste de boli si le ofera putere. Inainte de slujba, femeile impart colacii celorlalti membri ai familiei si vecinilor, pomenind numele celor decedati. Tot in aceasta zi, satenii aduna gunoaiele din curte, sperand ca in acest fel clostile vor scoate multi pui.

In noaptea de Anul Nou, copiii merg cu Plugusorul, urand gazdelor belsug si roade bogate. Versurile formeaza o incantatie care alunga iarna si face loc zilelor fertile de primavara. Pentru bunastare, se uda cu apa sfintita animalele din curte si gradina. Fetele nemaritate pot afla cum va arata viitorul sot legand cu ochii inchisi al zecelea par dintr-un gard de nuiele; aspectul parului reprezinta infatisarea si calitatile barbatului. Pana la Boboteaza, in casele cu fete mari nu se toarce, altfel tinerele nu se vor casatori prea curand.

In satul Izbiceni, oltenii au pastrat un obicei unic in Romania. La cumpana dintre ani, barbatii impodobesc un cap de porc cu margele, cercei si fire de grau incoltit de Sfantul Andrei. Insotiti de lautari cu instrumente traditionale, canta un colind special in care povestesc legenda Vasilcai. Povestea spune ca, in vremuri demult uitate, o zeitate a sosit pe aceste meleaguri, atrasa de bogatiile naturii si de pamantul fertil. Si-a gasit adapost intr-o scorbura si se hranea cu grau de pe campuri; pe unde trecea ea, lanurile se faceau mai roditoare, astfel ca Vasilca a devenit protectoarea satului si a recoltelor. Insa taranii credeau ca zeita, care era de fapt o purcea, le distrugea holdele, asa ca au ucis-o si i-au purtat capul prin tot satul. Cand si-au dat seama de greseala facuta, i-au cantat drama si au considerat-o un simbol al prosperitatii.

In zona Doljului, in primele zile ale anului, flacaii pazesc fantanile aflate la rascrucea unor drumuri intens circulate. Pe vremuri, calatorii le foloseau foarte des pentru a-si potoli setea, iar satenii se temeau ca apele vor fi spurcate de straini. Pentru purificarea fantanilor, acestea sunt acoperite cu paie si tesaturi colorate, iar baietii care stau de paza nu au voie sa doarma intreaga noapte. Daca a doua zi fantana se gaseste descoperita, cei vinovati de trandavie sunt manjiti cu funingine, astfel ca toata lumea sa ii recunoasca. In caz contrar, apa curata este purtata prin tot satul in galeti de arama, iar localnicii sunt stropiti pentru a fi si ei purificati.    

In Oltenia, se considera ca traditiile de iarna ii fac pe oameni sa uite de necazuri si sa se apropie de cele sfinte. Fiecare obicei are importanta lui in lumea satului, fiindu-i atribuite puteri magice.

Traditii de Paste in Oltenia

De Paste, crestinii ortodocsi pun accent in primul rand pe valorile spirituale, astfel ca fastul traditiilor este inlocuit de ritualurile unei curatari interioare. Cu acest prilej, tinerii se intorc pe meleagurile natale, vizitand casele parintesti din care razbate miros de pasca si cozonaci.

Saptamana Mare este perioada in care credinciosii tin post, primenesc gospodariile si isi amintesc de patimile Mantuitorului. Lunea, satenii poarta haine negre, iar in restul zilelor merg la slujbele de seara. Joia Mare, cea mai importanta zi dinaintea Pastelui, este dedicata cu precadere mortilor, in sate indeplinindu-se obiceiuri specifice. In Dolj, exista superstitia ca sufletele celor decedati se reintorc pe pamant pentru a petrece sarbatorile alaturi de familie; de aceea, in curti se aprind focuri si se asaza mese cu colaci si cani cu apa. De asemenea, in unele localitati, femeile si fetele merg la rau si arunca apa pe mal, pronuntand numele celui trecut in nefiinta.   

In noaptea care precede Joia Mare, femeile nu au voie sa doarma, altfel vor fi somnoroase tot anul. In plus, nu trebuie sa spele pentru ca vor fi blestemate de Joimarita, personaj care sperie Pastele. Tot in aceasta zi se pregatesc bucatele pentru masa festiva. In unele zone ale Olteniei se obisnuieste ca barbatii sa vopseasca si sa incondeieze ouale cu motive vegetale; de obicei, decoratiile sunt realizate cu frunze de patrunjel, leustean si trifoi. In Vinerea Mare, credinciosii tin post negru si se scalda in apa rece pentru a fi sanatosi tot anul.

Sambata seara, toti membrii familiei merg la slujba si iau lumina sfanta care ii apara de rele. Inainte de a intra in casa, fiecare trebuie sa culeaga cateva fire de iarba verde si sa le arunce peste prag. In prima zi de Paste, dupa sfintirea bucatelor, oltenii se ospateaza cu preparate traditionale: drob, friptura, ciorba de miel (numita in zona “ciorba de bureti”), placinta cu branza. Finii ofera oua rosii nasilor, iar flacaii le daruiesc fetelor la hora satului. Pastele inseamna purificare sufleteasca, refacerea legaturii cu divinitatea si intoarcerea la valorile autentice.

Traditii de nunta in Oltenia

Nunta este un eveniment sarbatorit in colectivitate, la care iau parte rudele de toate gradele si majoritatea comunitatii. Fiecare participant contribuie la formarea noii familii, oferind sfaturi, cadouri sau bani. Obiceiurile care marcheaza acest moment aduc fericire, prosperitate si ii feresc pe miri de necazuri.

Primul pas in organizarea nuntii il constituie alegerea parintilor spirituali; in Oltenia, acestia trebuie neaparat sa fie nasii de botez ai barbatului si au obligatia sa cumpere voalul miresei, cocarda mirelui si lumanarile de cununie. Parintii fetei pregatesc din timp lada de zestre, in care pun lucruri necesare unei gospodarii (lenjerii, covoare, paturi, diferite tesaturi, imbracaminte, tacamuri), o sticla de vin, doua pahare si doua farfurii de lut pentru ginere. Cu cateva zile inainte de nunta, flacaii din sat duc lada la casa mirelui.

Daca petrecerea are loc duminica, sambata se impodobeste bradul de nunta, simbol al tineretii vesnice. Prietenii mirilor decoreaza pomul cu ghirlande colorate, panglici, clopotei, mere si colaci, iar in varf pun un cozonac sau o sticla de tuica. In timpul nuntii, bradul este purtat prin sat de un cuplu necasatorit, apoi este lasat la casa mirilor pana se usuca.

Ziua nuntii debuteaza cu gatitul miresei, ritual care are loc in casa socrilor mici, in prezenta nasei si a domnisoarelor de onoare. Cei prezenti jelesc despartirea fetei de parinti, amintindu-i ca viata de nevasta nu este deloc usoara, apoi petrec jucand sarbe si hore. Inainte de a merge la biserica, tinerii le cer iertare parintilor si obtin binecuvantarea lor. Vornicul rosteste oratiile, tot el anuntand si plecarea la biserica, dansurile, felurile de mancare si furatul miresei.

Dupa cununia religioasa urmeaza petrecerea si ospatul de nunta; in Oltenia exista obiceiul sa se serveasca o masa de zi, in casa miresei, si una de seara, la mire. Pe vremuri, proaspat casatoritii mancau din aceeasi farfurie si foloseau un singur tacam pentru ca in viata de familie totul se imparte in mod egal. Un alt obicei important este dezgolitul miresei, cand tanara sotie renunta la voal si primeste o basma, semn ca acum a trecut in randul nevestelor. La sfarsitul nuntii, vornicul merge pe la mese si strange darurile de la nuntasi.

A doua zi, mirii merg la socrii mici cu o turta decorata cu flori si isi cer din nou iertare. De asemenea, nuntasii se opresc in dreptul unei fantani, unde mireasa rastoarna o galeata cu apa in care se pun crengute de brad. Nunta se celebreaza cu multa pompa, cu cantece si jocuri populare, cu strigate specifice si momente ritualice care alcatuiesc un spectacol veritabil.

Traditii din timpul anului in Oltenia

Sfantul Ioan Botezatorul este sarbatorit pe 7 ianuarie, zi in care, in Oltenia, are loc botezul Ionilor. Femeile si barbatii care poarta acest nume merg la rau, unde preotul le toarna pe cap apa sfintita la liturghia de Boboteaza. Se spune ca Sfantul Ioan este protectorul copiilor si ca trebuie sa fii vesel in aceasta zi ca sa ai prunci sanatosi. De asemenea, este interzis consumul de vin rosu, deoarece aminteste de taierea capului sfantului.

Sfantul Trifon, ocrotitorul viilor si al livezilor, este celebrat pe 1 februarie, zi care vesteste inceputul sezonului agrar. Oltenii obisnuiesc sa taie via, sa o stropeasca cu apa curata si sa aprinda focuri pentru a speria duhurile rele. Unii dintre ei cheama preotul ca sa le sfinteasca recolta. 

De Florii, satenii agata ramuri de salcie la poarta casei, la usi, la ferestre si in grajduri. Crengile verzi sunt investite cu puteri magice, asa ca barbatii isi incing mijlocul cu ele pentru a scapa de durerile de spate. Fetele poarta matisori de salcie pe cap, ca sa aiba par bogat, iar copiii atinsi cu ramurile sfintite vor fi sanatosi tot anul.

Calusarii. Dansul Calusului, unul dintre cele mai vechi ritualuri pastrate in Oltenia, este legat de sarbatoarea Rusaliilor. La mijlocul perioadei de 7 saptamani dintre Paste si Rusalii (zi numita Strodul Rusaliilor), calusarii respecta aceasta datina menita sa-i apere pe sateni de spiritele rele, de boli si de infertilitate. Joile dintre Strod si Rusalii sunt considerate zile oprite, cand taranii nu au voie sa lucreze campul. Ielele, fiinte supranaturale care fac rau oamenilor, ii pandesc pe cei care nu respecta interdictia si abat necazuri asupra lor si a gospodariei. In timpul Strodului, flacaii incep sa exerseze dansul, cu toate ca sunt initiati inca din iarna.

Cu o saptamana inainte de Rusalii, feciorii promit sa dea ascultare vatafului, depunand un juramant secret; cel care il incalca este pedepsit de iele. Se obisnuieste ca baietii sa il reprezinte simbolic pe zeul cabalin si sa “faca steagul”. In varful unei prajine de alun pun o naframa, cateva capatani de usturoi, frunze de pelin si busuioc. Daca steagul cade in timpul dansului, ceata se sparge, iar juramantul se repeta. Calusarii sunt recunoscuti datorita palariei cu borul ornamentat cu ciucuri si a batului de alun. Culorile dominante sunt albul (reprezentand puritatea si lumina) si rosul braielor (numite si bete), care ii apara de pericolul deochiului. Originea costumului este legata de practicile razboinice sau de vesmintele de lupta purtate de romanii stabiliti in Tara Oltului in perioada imparatului Traian.

La dans participa 5-11 calusari, cei mai importanti fiind vataful, conducatorul grupului, si Mutul, calusarul in jurul caruia se invart misterele unei alte lumi. Intre cei doi exista o comunicare nonverbala puternica, prin gesturi simbolice, miscari frenetice si lupta mimata. Ambii poarta semnificatii ce tin de practicile magice, de legatura cu lumea spiritelor. Vataful, supus Mutului, este inzestrat cu puteri vrajitoresti si trebuie sa aiba miscari dramatice si un limbaj nonverbal expresiv, spre deosebire de Mut, care este retinut si enigmatic. La inceput se infrunta, dar, spre sfarsitul dansului, se impaca. Timp de trei zile, ceata umbla prin sat pentru a aduce belsugul si fertilitatea in casele taranilor. Dansul se incheie cu hora, in care se prind mai ales femeile care nu pot ramane insarcinate. La final, steagul este ingropat intr-un loc secret.

Traditiile din Oltenia sunt manifestari folclorice care pastreaza identitatea locuitorilor din sudul tarii. Incantatoare, fascinante, unele cu caracter mistic, acestea au intelesuri profunde, randuind viata comunitatii si oferind fast sarbatorilor de peste an.

[Un articol de Andreea Bertea]