Obiective Turistice

Selectati iconitele pentru mai multe informatii.


Evenimente

Obiective Turistice

RUPEA - VISCRI

Asezata in inima Transilvaniei, intre vai si dealuri line ce formeaza un decor pitoresc deosebit, Rupea este una dintre putinele asezari care si-au pastrat frumusetea autentica. Arhitectura saseasca traditionala, in care casele sunt spatioase, portile foarte inalte si ferestrele bogat decorate, confera acestei zone tihna si armonia specifice meleagurilor transilvanene. Pe ulitele satelor te vor intampina oameni simpli si curati, gata sa-ti deschida usa casei lor si sa-ti impartaseasca povestile pe care si ei le-au auzit odinioara de la strabuni.

BRAN - MOECIU

Castelul Bran reprezinta punctul turistic central al acestei zone, locul care impleteste armonios farmecul naturii si misterul legendelor. Ascunsa printre ramurile copacilor, silueta decupata din basme a castelului iti sporeste curiozitatea si nerabdarea de a-i descoperi istoria. Pasind in curte, te simti imediat invaluit de atmosfera medievala, fiind martorul evenimentelor care au avut loc de-a lungul secolelor.

CASTELELE DIN TARA HATEGULUI

Linistea impaciuitoare, imprejurimile, spiritualitatea si pitorescul te atrag irezistibil in aceasta zona, odinioara teritoriu cuprins de ape, apoi gasit de dinozauri, iar undeva, pe crestele Retezatului, cucerit de animalele salbatice. Locuitorilor le-a ramas istoria scrisa in piatra, conservata prin numeroasele cetati, castele medievale, turnuri de aparare si biserici. Oriunde pasesti in Hateg gasesti o cladire care sa-ti fure privirea, un peisaj care sa-ti taie rasuflarea, o poveste care sa-ti ramana indelung in minte.

ADAMCLISI

Complexul muzeal de la Adamclisi constituie marturia confruntarilor daco- romane si amintirea soldatilor cazuti in lupta. Veti vedea dovezi ale ingeniozitatii dacilor si ale puterii romanilor intr-un loc ce a marcat inceputurile istoriei poporului roman. Iar daca vizitati localitatea in timpul verii, veti avea parte si de rodnicia viilor dobrogene. Puteti cumpara struguri de masa deliciosi de la vanzatorii aflati de-a lungul drumului.

TRANSALPINA

Pe Transalpina, verdele ierbii si albastrul cerului par ca se unesc intr-o priveliste splendida, de o frumusete tulburatoare, menita sa va ofere o stare de spirit revigoranta. Adrenalina provocata de serpentinele inguste, aerul curat de munte, freamatul padurii si crestele semete fac din acest drum serpuitor destinatia perfecta pentru cei care simt nevoia de evadare. Reincarcati-va bateriile departe de orasele zgomotoase, intr-un loc inedit, unde linistea este sparta doar de pasarile cerului.

SIGHETU MARMATIEI

Maramuresul este tinutul unde istoria si traditia s-au pastrat cioplite in lemnul portilor marete si al crucilor vesele din Sapanta. Frumusetea pura a acestei zone, peisajele salbatice, ulitele pe care intalnesti oameni simpli si binevoitori, bisericile inalte si casele simple, toate te vor face sa indragesti acest colt al Romaniei si sa revii ori de cate ori doresti sa te relaxezi si sa vizitezi locuri deosebite.

DELTA DUNARII

Delta Dunarii este locul plin de viata unde fluviul imbratiseaza marea, desfacandu-se in zeci de brate ale unui labirint misterios, de o frumusete ireala. E de ajuns sa treci odata pe aici pentru a te indragosti iremediabil de acest colt de natura salbatic, raiul zburatoarelor ce tasnesc de pretutindeni. Inca de la primele valuri, esti cucerit de freamatul Deltei, de oamenii primitori care te imbie cu mancaruri gustoase de peste si povesti spuse pe-nserat langa foc.

BUCOVINA

Bucovina este un colt de rai fermecator, incarcat de istorie si traditii, un taram neschimbat de modernitatea zilelor noastre. Padurile dese, dumbravile luminoase si pajistile bogate care se intind sub razele soarelui creeaza peisaje unice si suprinzatoare care incanta privirea. Capitele razlete de fan, clinchetul vesel de clopotei de pe dealuri, carutele care sparg linistea ulitelor, fantanile cu apa rece si limpede, toate par desprinse din basmele povestite de bunici.

TRANSFAGARASAN

Transfagarasanul, considerat una dintre cele mai impresionante sosele din Europa, traverseaza cea mai inalta unitate alpina din Romania, Muntii Faragaras si face legatura intre zonele istorice Muntenia si Ardeal. Pe parcursul a celor 92 de km intre comuna sibiana Cartisoara si comuna Bascov, judetul Arges, Transfagarasanul dezvaluie peisaje spectaculoase. “Drumul din nori” merita parcurs pentru peisajele mirifice pe care le dezvaluie, pentru ca-ti taie rasuflarea la fiecare serpuire.

CAZANELE DUNARII

Dunarea nu e nicaieri mai involburata si mai impunatoareca ca la Cazane. Aici se zbate fluviul, luand cu asalt muntele si facandu-si drum printre stanci. Enigmatica Dunare pare ca fierbe in aceasta zona; curentii foarte puternici din adancuri creeaza impresia de apa clocotinda. Cazanele reprezinta cea mai pitoreasca zona a Defileului Dunarii la trecerea prin Muntii Carpati. Pe o lungime de 9 km, fluviul si-a sapat drum prin piatra fiind totodata si granita intre Romania si Serbia.

TARA ZARANDULUI

Tara Zarandului este taramul de basm dintre colinele domoale ale Apusenilor, un colt de natura fermecator cuprins intre izvoarele si valea Crisului Alb. Strajuit ca o cetate de dealuri prelungi si munti bogati in aur, acest meleag dezvaluie peisaje incantatoare, sate pitoresti cu obiceiuri stravechi si o liniste deplina, in care doar pasarile cerului si susurul apei isi fac auzit cantecul.

CETATILE DIN IMPREJURIMILE BRASOVULUI

Imprejurimile Brasovului poarta peste timp amprenta evenimentelor istorice pe care le-au depasit si transpun turistii in atmosfera impregnata de farmecul epocii medievale. Daca iti doresti un concediu relaxant, in care sa descoperi tainele cetatilor fortificate, dar si enigmele manastirii rupestre, Rasnovul, Sinca Veche si Prejmerul sunt destinatiile perfecte pentru tine.

CHEILE BICAZULUI - LACUL ROSU

Zona Cheile Bicazului-Lacul Rosu este destinatia perfecta pentru odihna si recreere, dar si pentru cei care vor sa se aventureze in drumetii sau sa escaladeze stancile. Padurile vesnic verzi ii dau o deosebita nota pitoreasca, peisaj in care va veti bucura de aer curat si proaspat si de privelisti minunate. Descoperiti paradisul din Chei si secretele ascunse de spectaculosul defileu, incercand totodata sa zariti speciile rare de plante si animale.

CHEILE TURZII - SALINA TURDA

Imprejurimile orasului Turda imbina peisajele naturale spectaculoase, magia galeriilor subterane si atmosfera pitoreasca a satelor transilvanene. Grandioasele chei ale Turzii, insotite de susurul melodios al raului Hăşdate, iti scot in cale stanci amenintatoare peste care se rostogolesc suvoaie zgomotoase de apa, luminisuri si coline domoale. Dupa drumetiile in aer liber, Salina Turda iti ofera veritabile momente de relaxare, intr-un decor misterios si surprinzator. Locuri unice, cu un farmec specific, sunt destinatii ideale pentru destindere si noi descoperiri.

TARA MOTILOR

Tara Motilor este un colt de tara idilic, atat de fascinant prin simplitatea si pitorescul sau incat pare desprins din albumele cu fotografii de colectie. Peisajele se dezvaluie in toata splendoarea in nuante de verde, auriu si bleu, pentru ca aici se impletesc padurile bogate, lanurile roditoare si cerul senin. Tara de piatra a motilor evoca mai mult decat orice alta zona ruralul si arhaicul; vechile obiceiuri si mestesuguri randuiesc si astazi viata localnicilor, ramanand peste timp mostenire pentru noile generatii.

Mai Multe...