Naturale

Selectati iconitele pentru mai multe informatii.


Evenimente

TARA ZARANDULUI

Tara Zarandului este taramul de basm dintre colinele domoale ale Apusenilor, un colt de natura fermecator cuprins intre izvoarele si valea Crisului Alb. Strajuit ca o cetate de dealuri prelungi si munti bogati in aur, acest meleag dezvaluie peisaje incantatoare, sate pitoresti cu obiceiuri stravechi si o liniste deplina, in care doar pasarile cerului si susurul apei isi fac auzit cantecul. Aici, motii criseni isi randuiesc si astazi viata dupa datinile si traditiile strabunilor, pastrand neintinata atmosfera arhaica. In Zarand, portul popular, mestesugurile si folclorul sunt darurile cele mai de pret pe care le-au primit satenii si pe care le transmit copiilor.

Tara de piatra a Zarandului poarta peste timp amintirea eroilor transilvaneni Horia, Closca, Crisan si Avram Iancu, personalitati care au marcat istoria acestei regiuni. Calatorul va descoperi in drumul sau nu numai monumente ridicate in cinstea revolutionarilor, ci si castele si cetati marete, biserici din lemn si din piatra, pesteri, chei, lacuri si sate rasfirate. Crisenii mai stiu si acum sa teasa la razboi, sa sculpteze lemnul si sa modeleze lutul, insa te cuceresc mai ales cu felul lor de-a fi si cu povestile pe care ti le istorisesc cu calm. Viziteaza Tara Zarandului si te vei indragosti de universul rural autentic, care dainuie neschimbat, de peisajele splendide si de bogatia sufleteasca a taranilor neaosi.

Tara Zarandului

 

Podul natural Grohot

Popasuri turistice in Tara Zarandului

Asezata pe dealuri si vai luminoase, aparata de crestele muntilor Metaliferi si scaldata de Crisul Alb, Tara Zarandului este, inainte de toate, un veritabil depozitar al traditiilor si indeletnicirilor stravechi. Pentru criseni, ele reprezinta un mod de viata statornicit, obiceiuri care dicteaza cursul lucrurilor si insotesc evenimentele importante ale comunitatii. Muzeele, bisericile, ansamblurile folclorice si artizanii pastreaza legatura cu trecutul acestor locuri, evocand adevaratele valori ale motilor.

Cea mai veche ocupatie a locuitorilor din aceasta zona, cu o vechime de peste 2000 de ani, este mineritul. Se spune chiar ca aurul provenit din minele Tarii Zarandului a fost folosit pentru ridicarea piramidelor egiptene. De curand, extractia a fost sistata in galerii, insa turistul poate admira o colectie spectaculoasa, unica in Europa, la Muzeul aurului din Brad. Aici sunt expuse piese din toate colturile lumii, cele mai interesante fiind cele originare din muntii Metaliferi: unelte folosite la extragere si prelucrare, aur sub forma de minereu si zacaminte cu aspect inedit, obiecte care, de-a lungul timpului, au contribuit la formarea identitatii motilor criseni. La 7 km distanta de Brad se afla localitatea Å¢ebea, considerata capitala regiunii istorice Tara Zarandului. Aici se gaseste un ansamblu numit Panteonul Motilor, inchinat vitejilor ale caror nume au ramas intiparite in memoria poporului roman. Vei vedea un gorun batran de 400 de ani, langa care Horea a pus la cale revolta impotriva regimului feudal. In apropierea acestui simbol al Ardealului a fost inmormantat Avram Iancu, unul dintre conducatorii revolutiei de la 1848 din Transilvania. 

Muzeul aurului Brad

 

Muzeul aurului Brad

 

Muzeul aurului Brad

Spiritul si caracteristicile culturale ale comunitatii crisenilor sunt pastrate cu sfintenie si redate mai ales prin vechimea cladirilor, astfel ca la fiecare pas descoperi autenticitatea acestui tinut. Crişcior, o localitate datand inca de pe vremea romanilor, adaposteste unul dintre primele monumente arhitecturale din Zarand. Biserica din sat, ridicata la inceputul secolului al XV-lea, intr-un stil care imbina bizantinul si goticul, pastreaza si acum fragmente de pictura murala. Aceeasi lupta necrutatoare cu timpul o duc si bisericile de lemn din Baia de Cris, Tomeşti, Vaţa de jos, Vălişoara, Bucureşci, Blăjeni si alte lacasuri de cult care impresioneaza prin bogatia elementelor decorative si prin frescele superbe. Asezamintele sunt oaze de liniste si reculegere si mentin vie credinta si speranta.

Valisoara

Satele din Tara Zarandului ii destainuie turistului curios secrete demult uitate. Castelele veacurilor trecute sunt obiective de care locuitorii nu mai vorbesc si carora autoritatile le neglijeaza potentialul. Palatul Solymosy din Mocrea, resedinta regelui Serbiei de la Bocsig si castelul Wadstein din SebiÅŸ sunt o punte de legatura cu epoca familiilor nobiliare, a printilor si a conteselor. Pentru pasionatii de fotografie, edificiile in stil neoclasic si baroc pot fi suprinse in imagini unice, in lumina tainica a asfintitului. Intre zidurile castelelor vei afla amanunte din viata aristocratilor si povestile care i-au facut cunoscuti.

Peisajele naturale din Tara Zarandului impletesc padurile dese, dealurile insorite, poienitele verzi, lacurile ascunse de coline. Nu lipsesc nici cheile si pesterile sapate in stanci, dure si impunatoare, insa la fel de pitoresti. Cheile Ribicioarei te intampina cu un peisaj auster, dominat de piscuri si creste zimtate, peste care insa curg cascade stralucitoare si zgomotoase. In acest canion poti explora si cateva pesteri de mici dimensiuni: Pestera Toplitei, Pestera de la Izvorul Toplitei, Pestera Cizmei. Peste deal, Cheile Uibăreştilor scot la iveala cel mai spectaculos si salbatic obiectiv al acestei zone. Podul natural de la Grohot, un tunel cu lungimea de 20 m, format in calcare, dovedeste inca o data forta de nestavilit a apei. In timpul verii, locul este o destinatie perfecta pentru a profita de racoarea padurii si de aerul curat. Tara Zarandului te farmeca de la prima intalnire si te indeamna sa-i strabati cararile intr-o calatorie care te surprinde la fiecare pas.

Podul natural Grohot

 

Cheile Ribicioarei

 

Cheile Ribicioarei

Viata satului in Tara Zarandului

Pentru motii criseni, vatra satului este locul plin de magie unde se intampla toate evenimentele importante; aici se intemeiaza familiile, copiii invata regulile nescrise ale comunitatii, aici bunicii poarta de grija micutilor, femeile randuiesc casa, iar barbatii se ocupa de treburile campului. Colindand ulitele, intalnesti care incarcate, trase de cai mandri, tarani care pretuiesc costumul popular, livezi cu pomi incarcati, case frumoase de lemn. In gospodarie, moatele tes covoare, stergare, paturi, fete de masa, brodeaza camasi, torc lana si impletesc ciorapi grosi pentru iarna. Sarcinile grele raman in seama barbatului, care aduce lemne de la padure, se ocupa de animale si de recolte.

Duminica si in zilele de sarbatoare, imbracati in costum popular, motii merg, cu mic, cu mare, la biserica, cinstind povetele preotului. Portul femeilor este compus din ie decorata cu flori si cruciulite, cusute la guler si la poale cu ata neagra, vesta de bumbac sau panza numita laibar, fusta lunga (catrinta) legata la mijloc cu cingatoare. Pe cap au naframe albe sau colorate, iar batranele poarta basmale negre, simple. Costumele barbatilor sunt alcatuite din camasa, laibar si pantaloni stramti, toate piesele fiind albe si brodate cu motive de culoare neagra. Mostenit de la parinti, portul popular este o inestimabila opera de arta si are o deosebita valoare sentimentala. Sarbatorile de peste an sunt celebrate intr-un mod caracteristic, cu obiceiuri specifice acestei zone. Serbarile campenesti sau nedeile sunt prilej de reunire a familiei, care se strange nu doar in jurul mesei, ci si la hora din sat. De Craciun, copiii merg cu steaua si cu turca, urand gazdelor sanatate si prosperitate. In apropierea Pastelui, femeile incodeiaza ouale cu ceara, procedeu numit impistrare, si le decoreaza cu motive florale, geometrice si agricole. Datinile mostenite sunt respectate atat datorita superstitiilor, cat si dorintei de a pastra legatura cu trecutul.

Tara ZaranduluiTara Zarandului

O veche traditie a acestei zone este Targul de fete de pe Muntele Gaina, ocazie cu care se intalneau tinerii necasatoriti. Insotiti de parinti, baietii ii invitau pe localnici la petrecere, iar fetele aduceau lazi de lemn pictate in care era tinuta zestrea. Daca familiile se intelegeau, cununia se realiza pe loc. Acum, targul este o sarbatoare folclorica ce atrage locuitorii si mestesugarii din Tara Motilor. Artizanii se indeletnicesc si astazi cu prelucrarea lemnului, din care fac instrumente muzicale, furci de tors, leagane, piese de mobilier. Pe vremuri, barbatii coborau la ses, unde vindeau aceste obiecte, iar cu banii obtinuti cumparau alimente pentru gospodarie. Impletiturile din nuiele, pictarea icoanelor, construirea carelor cu roti de lemn, cojocaritul, prelucrarea pietrei, olaritul si facerea varului sunt mestesuguri care dovedesc maiestria si indemanarea motilor. Daca le calci pragul, vei afla cateva dintre secretele acestor ocupatii si vei putea cumpara suveniruri care sa-ti aminteasca de Tara Zarandului.

Tulnicarese

 

Tara Zarandului

Un colt de tara ramas neschimbat de-a lungul timpului, incarcat de traditii si istorie, cu peisaje care te cuceresc pe loc si te fac sa te simti ca in basme, asta este Tara Zarandului. Intre dealurile domoale pe care natura le coloreaza in nuante seducatoare se ivesc capite aurii de fan si livezi parfumate. Pe aceste meleaguri, crisenii, oameni simpli, dar primitori si cu suflet mare, pastreaza un mod de viata arhaic, armonios si linistit. Viziteaza aceasta zona si vei fi impresionat de plaiurile pitoresti dintre munti si de obiceiurile autentice.

[Un articol de Andreea Bertea]